Povara indiferenței
Trăim într-o țară care din păcate nu învață din greșelile trecutului. Ieri am participat la ceremonia de comemorare a victimelor pogromului legionar. Ca om, de fiecare dată cînd îmi aduc aminte de suferințele îndurate de poporul evreu, mă cuprinde un sentiment de tristețe și de vină. Nu mă simt vinovat pentru faptele călăilor. Vina pentru acele acte de o barbarie înfiorătoare este o vină personală și le aparține în întregime.
Mă simt vinovat pentru toți înaintașii noștri care au văzut ce se întîmplă și nu au intervenit. Cel mai vinovat mă simt însă față de atitudinea Bisericii Ortodoxe Române atît de atunci cît și de acum.
Am întîlnit numeroase fețe bisericești care și acum vorbesc despre pogrom ca despre o propagandă a culpabilizării.
Îmi povestea un popă (căci preot nu-l pot numi), cum că acum ceva vreme, într-o biserică ctictorită de mareșalul Antonescu s-a dorit, drept mulțumire față de cel care a construit biserica, amplasarea unei statui a mareșalului. Spunea popa, plin de indignare că reprezentanții comunității evreiești au cerut interzicerea amplasării statuii și acest lucru i se părea de neconceput.
Intervenția reprezentanților statului a dat dreptate comunității evreiești și a interzis amplasarea statuii în curtea bisericii.
Știindu-mă un om cu credința în suflet, răspunsul meu a cazut peste el ca un trăznet. I-am spus că ridicarea unei biserici, deși un act frumos în sine, nu este făcut întotdeauna de oameni cu suflet. Ba mai mult, faptele abominabile comise sub oblăduirea mareșalului, îl descalifică pe acesta din toate drepturile, inclusiv acela de a-i mai fi ridicată o statuie în biserica pe care chiar el a ctitorit-o.
Nu cred că sunt mulți care îndrăznesc să pună la punct un nenorocit atunci cînd întîlnesc, indiferent de haina pe care ar purta-o acesta. Pentru că i-am stat în cale nu m-ar mira să mă fi blestemat. Nu pot însă să nu iau atitudine. Sentimentul de vină trebuie să înceteze la un moment dat. Nu vreau ca prin indiferența mea să-i condamn și pe copiii mei la acest sentiment cumplit de vinovăție.
La ceremonia care s-a desfășurat în cadru alb imaculat al cimintirului evreiesc, alb precum sufletele victimelor inocente care și-au găsit după chinuri inimaginabile liniștea eternă, au participat sef-rabinul comunității evreiești din București Shlomo Sorin Rose, Erwin Simsensohn președintele comunității evreiești din București, Prim Cantorul Iosif Adler și ambasadorul Israelului în România David Oren.
În numele tuturor celor care au fost indiferenți îmi cer iertare.
Themocracy
Bravo! Foarte bine scris. M-ai surprins placut si foarte bine ca iei atitudine.
Un preot nu ar trebui sa blesteme nici in gand, daca a facut-o, pt. mine nu este preot, doar purtator de haina.
Imi place cum ganditi si ca sunteti vertical, nu doar fizic.
Toate bune.
@ ovidiu: nu cred ca m-a blestemat…nu m-ar mira insa daca a facut-o…la cum gandea te poti astepta la orice…
multumesc insa verticalitatea pentru mine este o conditie atat de normala incat nu inteleg sa ma felicite cineva pentru ceva ce fac in mod natural…
Iertati-mi mirarea ca mai intalnesc oameni normali.
Respectele mele.
Cred ca orice om normal ar trebui sa stea alaturi de cei care au fost prigoniti, sub o forma sau alta. Si eu, ca si tine, ma simt responsabil moral de crimele trecutului, indiferent catre cine au fost indreptate.
Cu toate astea, poate ca nu ar fi rau sa vedem care au fost crimele, pt. ca pana acum asta nu e deloc clar, iar daca sunt moralmente incarcat de responsabilitate, atunci sa stim clar si care e aia. Vorbeai despre pogromul legionar; banuiesc ca e acelasi cu “pogromul de la abator”, cel de la Iasi fiind imposibil sa poata fi numit legionar, el avand loc dupa “rebeliunea” legionara (am impresia ca prin luna iunie’41). Acum, despre ceea ce a fost la abator s-a scris mult: Antonescu, in timpul dictaturii personale a comandat o carte care sa-i culpabilizeze pe legionari, comunistii au preluat tema (le era utila) s.a.m.d. Citeam undeva ca atunci, cand cu “pogromul” a murit un individ neidentificat, dar nu la abator, ci in apropiere si nu in acel mod barbar prezentat mai tarziu si de filmele romanesti, ci pur si simplu omorat pt a fi jefuit. In arhive exista si declaratia ulterioara semnata de angajatii abatorului prin care atesta ca nu au fost nici un fel de evenimente acolo. Eu nu am de unde sa fiu sigur nici de asta, dar nici de varianta imbratisata cu drag de Comunitatea Evreiasca, chiar daca a fost lansata de inamicul lor de atunci, Antonescu. Ideea care se desprinde din controversa nu e deloc noua: avem sau nu avem de ce sa ne simtim vinovati? Legionarii ce pregateau de fapt? Un masacru care nu le aducea nimic bun sau “rebeliunea”? Am pus ghilimele pt. ca ar fi un pic bizar sa organizezi, practic o lovitura de stat… cand detii puterea !! Sa nu uitam ca si generalul Antonescu imbracase camasa verde si conducea un guvern format majoritar din legionari. Desigur, facuse si intelegerea cu Hitler, cea pe care legionarii o respinsesera (motiv pt. care, ulterior, in Germania au primit intai domiciliu obligatoriu si apoi lagarul de la Buchenwald).
Felicitari pentru cadre, ma face sa ma gandesc la fotografia lui Bumbut. Scriu un studiu despre fotografiile si reprezentarea pogromului din Bucuresti. Desi ma refer la fotografiile de arhiva, as vrea sa folosesc si fotografia ta, prima,cea de langa mormintele victimelor. Cum pot sa o obtin? Am sa o citez, intr-o publicatie academica, care apare in limba engleza. Scrie-mi pe mail si iti trimit detalii.